marți, 29 mai 2018

INTERTIPUL PRIM

Înafara celor 5 tipuri - determinate de prezenţa / absenţa caracterelor ucigătoare statice, respectiv poziţia lor faţă de caracterele care trebuiesc culese, mai există şi intertipurile. Primul dintre acestea vizează mai ales acele caractere ucigătoare care sunt staţionare, dar nu statice deoarece îşi schimbă culoarea, asta însemnând, deja, un anume dinamism. Schimbarea culorilor se face în maniera porţilor: caracterele au două grupe de pixeli care îşi schimbă culorile reciproc. Aşadar, le putem numi "pseudo-porţi"

Codificarea unui nivel aparţinând unui intertip prim este X'Y:

  • X arată prezenţa sau absenţa caracterelor statice, respectiv poziţia lor faţă de colectabile în atunci când acestea sunt prezente
  • ' indică existenţa pseudoporţilor; am observat un singur caz când un astfel de caracter nu era o pseudo-poartă, ci o pseudo-bandă, dar foarte scurtă; neştiind, m-am suit pe ea şi am păţit-o
  • Y arată poziţia acestor caractere problematice faţă de colectabile
X poate avea valori de la 1 la 5, iar Y de la 2 la 5. De exemplu, acesta este un nivel de (inter)tip 1'5
deoarece nu are caractere ucigătoare statice, dar una din chei este pe acel patruped care, periodic, pare că se află într-un pătrat. În realiate, animalul este tot timpul în pătrat numai că atunci când patrupedul este alb, pătratul este negru, fiind invizibil din cauza fundalului. Celălalt pătrat (cel de sub poartă, care apare şi dispare ritmic), deşi se manifestă diferit (apărând şi dispărând cu totul) poate fi considerat echivalent aproximativ al caracterului cu două grupe de pixeli. Următorul exemplu:
este de intertip 2'2. Are un caracter ucigător static (crucea albă din partea de sus a suprafeţei de joc) şi mai multe grupe de caractere care îşi schimbă culoarea, dar niciunul dintre acestea nu se găseşte lângă / deasupra / sub vreun colectabil.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.