marți, 20 martie 2018

TIPUL 1'X

La seria de jocuri Jet Set Willy (dar, deja, şi la Manic Miner 6), apar caractere ucigătoare care, deşi sunt fixe, nu sunt statice. La acestea, pixelii:

  • pot  împărţiţi în două grupe
  • dacă sunt împărţiţi în două grupe, îşi schimbă culorile reciproc, în ritmul în care clipesc porţile când sunt activate (porţi care nu se mai regăsesc la seria Jet Set Willy), iar dacă nu, atunci apar şi dispar exact în ritmul menţionat anterior
Ca urmare, aceste acestea nu pot fi considerate "corpuri ucigătoare statice" deoarece, spre deosebire de corpurile / caracterele ucigătoare statice, aici apare un anumit dinamism, concretizat prin alternanţa culorilor între grupurile de pixeli sau prin dispariţia şi apariţia repetată. Pentru început, nivelul 5 al jocului Manic Miner 6 când, încă, mai sunt chei:
şi când cheile au fost luate:

Se pot observa următoarele:
  1. poarta are două grupe de pixeli care îşi schimbă culorile între ele:
  2. "pseudo-poarta" (câinele în pătrat) îşi schimbă culoarea exact în aceeaşi manieră cu poarta, numai că, din cauza coincidenţei uneia din culori cu fundalul, pătratul din jurul câinelui dispare; în plus, "pseudo-poarta" se comportă, în acest caz, ca un corp ucigător fix
  3. "fantoma ritmică" (în cazul de faţă, cu funcţie de "corp letal fix") apare şi dispare ritmic, dar este definită oarecum asemănător cu poarta şi pseudopoarta, dat fiind faptul că apariţia şi dispariţia e sincronizată cu schimbările culorilor porţii şi pseudo-porţii; în plus, dispariţia e aparentă; şi când nu se vede, efectul e acelaşi
Ca urmare
  • având în vedere că nu există caractere ucigătoare statice
  • una din chei se află pe pseudo-poartă, aceasta având rolul de corp letal fix
Nivelul 5 al jocului Manic Miner 6 aparţine tipului 1'5. Apartenenţa la tipul 1 e determinată de absenţa caracterelor ucigătoare statice, dar prezenţa cheii pe "pseudo-poartă" determină ca cea cheie să fie luată cel puţin la fel de greu ca şi cum s-ar afla pe un corp letal static, deci ca şi cum nivelul ar aparţine tipului 5. Un alt caz de nivel 1'5 e ăsta:
Caracterele colectabile se află pe "colonia" de caractere ucigătoare fixe, dar nu statice, schimbarea culorilor în maniera porţilor de la "Manic Miner conderându-le un anumit dinamism. 
la final, un exemplu de nivel 1'2:

Schimbarea culorilor se produce în aceeaşi manieră cu cea descrisă anterior, dar una din grupele de pixeli se camuflează în mod ritmic (prin culoarea neagră, aceeași cu cea a fundalului), rezultând o impresie de pivotare. De ce 1'2?

  • 1 pentru că nu există caractere ucigătoare statice
  • 2 deoarece acele caractere ucigătoare  care dau impresia că se mişcă (deşi ele sunt fixe, chiar dacă nu sunt statice) nu se află lângă caracterele colectabile 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.